Administrația SUA a denunțat, joi, decizia Rusiei de abandonare a ratificării Tratatului Complet privind Interzicerea Testelor Nucleare (CTBT), avertizând că este afectată încrederea în regimul internațional privind controlul armamentului strategic, deși Moscova a notat, pe fondul tensiunilor intense cu NATO, că Washingtonul oricum nu ratificase acordul.
Președintele Vladimir Putin a promulgat, joi, o lege prin care Rusia renunță la ratificarea Tratatului Complet privind Interzicerea Testelor Nucleare (CTBT). ”Această lege plasează Rusia pe poziție egală cu Statele Unite, care au semnat acest acord, dar nu l-au ratificat”, a afirmat Mihail Ulianov, emisarul rus la organizațiile internaționale de la Viena, citat de agenția Tass.
Rusia semnase Tratatul Complet privind Interzicerea Testelor Nucleare (CTBT) în septembrie 1996, la New York, acordul fiind ratificat de Moscova în anul 2000.
Decizia Rusiei de revocare a Tratatului reflectă persistența tensiunilor extreme cu Alianța Nord-Atlantică, în contextul războiului din Ucraina.
”Suntem profund preocupați de acțiunea Rusiei de a anula ratificarea Tratatului Complet privind Interzicerea Testelor Nucleare (CTBT). Din nefericire, acesta este un pas semnificativ în direcția greșită, îndepărtându-ne, nu apropiindu-ne de intrarea în vigoare a Tratatului. Decizia Rusiei nu va face decât să erodeze încrederea în regimul internațional pentru controlul armamentului”, a reacționat Antony Blinken, secretarul de Stat american, conform unui comunicat al Departamentului de Stat de la Washington.
”Noi vom continua să evidențiem iresponsabilitatea retoricii din ultima perioadă a Rusiei privind testarea armelor nucleare (…). Aceste lucruri reprezintă continuări ale eforturilor îngrijorătoare și neinspirate ale Moscovei în sensul amplificării riscurilor nucleare și intensificării tensiunilor, în contextul războiului ilegal împotriva Ucrainei”, a subliniat Antony Blinken.
Administrația de la Moscova a dat asigurări că retragerea din acest tratat nu înseamnă reluarea testelor atomice, subliniind că va face acest lucru doar după eventuale teste ale Washingtonului.
”Oficialii ruși au declarat că anularea ratificării nu înseamnă reluarea testelor, iar noi îndemnăm Moscova să respecte aceste anunțuri. Statele Unite mențin angajamentul de a obține intrarea în vigoare a Tratatului Complet privind Interzicerea Testelor Nucleare (CTBT) și reafirmăm angajamentul nostru privind un moratoriu asupra testelor cu explozibil nuclear, respectat de 30 de ani. Este esențial să păstrăm principiul global de a nu efectua teste explozive nucleare”, a insistat Antony Blinken.
Foto: Profimedia
Citește și: